Eliberatica - Ziua 1

Posted by andu
Fri, 2008-05-30 18:50

Prima zi de Eliberatica a trecut şi impresia lăsată a fost pozitivă. Puteţi citi despre ce s-a vorbit la Adrian Spinei aici şi aici. Am să mă rezum la a spune că mi-au plăcut mult prezentările lui Zak Greant, Adam Jollans şi Constantin Teodorescu (acum secretar de stat, acum 10 ani cu părul lung şi contribuitor la PostgreSQL :D ).

Despre altceva vreau să vorbesc: prezenţa domnului Varujan Pambuccian şi intervenţia sa legată de patente. Până acum nu îmi plăcea în mod deosebit domnul Pambuccian din cauza incidentului OLPC. A făcut miştouri ieftine la adresa laptopului lui Negroponte, a spus că nu e bun pentru că nu rulează Word şi pentru că există un singur distribuitor, a avut o contribuţie decisivă la respingerea OLPC de către guvern apoi a defilat prin faţa presei cu un minipc produs de RTC (singurul distribuitor) care va "schimba modelul de bussines pentru industria soft, deoarece accesul la orice serviciu va fi mult mai facil" şi care "va începe revoluţia Web 2.0 în România". Nu conta că costa mai mult (că e nevoie de bani de monitor şi periferice), că e roz, că vine cu XP (care adăuga preţului 200 de euro) şi că performanţele sale erau extrem de slabe (adică minunatul soft Word impunea un pic de masochism din partea utilizatorului). Era făcut de români împreună cu Microsoft şi era perfect! Uebdoizero!!!

Ei bine, de azi nu-mi mai place Varujan Pambuccian de nici o culoare.

În finalul prezentării lui Zak s-a încins o discuţie despre patentele software. Ştiţi voi, chestiile alea mişto din cauza căruia e nevoie de a da click pe un flash sau un ActiveX pentru a-l rula în Internet Explorer. Care permit oricărui patent troll să spună că a inventat dublu click-ul. Domnul Pambuccian s-a supărat pe atitudinea contra patentelor şi a intervenit spunând că este o prostie. Că tu inventezi o chestie mişto şi vine o corporaţie mare, îţi ia ideea şi face milioane.

Ok, într-o anumită măsură are dreptate, deşi chestiunile de genul acesta se pot realiza şi prin copyright de multe ori. Se ajunsese la un consens, cum că patentele software ar fi ok dacă sistemul ar fi reparat astfel încât să nu se mai profite de el şi să nu dureze 15 ani, care în lumea it este o eternitate. Domnul Pambuccian nu şi nu. De ce?

Pentru că matematicienii inventează chestii şi corporaţiile fac bani pe spatele lor. Pardon, matematicienii români care au salarii mizere şi pleacă la corporaţii unde fac treabă pentru alţii în loc să inventeze chestii noi, să le patenteze şi să se îmbogăţească. Că se moare de foame şi el, care este matematician, suferă că se întâmplă asta.

Întrebare din audienţă: Gauss şi Newton au avut contribuţii foarte importante. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi patentat ce au cercetat? Răspuns de doi lei: ăia aveau din ce trăi.

Am ridicat şi eu timid mâna însă nu mai era timp. Dacă aş fi putut vorbi i-aş fi spus domnului Pambuccian că este penibil să aperi patentele cu un caz atât de particular ca al matematicienilor români. În primul rând sunt sigur că domnul Pambuccian nu moare de foame. Sigur, este încă asistent la FMI (ceea ce se traduce printr-un salariu de doi lei), însă sunt sigur că activitatea parlamentară îi aduce destui bani. Iar dacă vorba despre costumele Armani care umblă pe internet este adevărată atunci nu mai am cuvinte.

În altă ordine de idei problema salariilor nu este una care să fie rezolvată de patente. Este una care ţine de guvern, minister şi Universitatea Bucureşti. Fix ca în bancul ăla cu sula şi prefectura.

Apoi mai e de discutat cum vine treaba cu patentele matematicienilor muritori de foame: ei sunt plătiţi de către stat deci patentele rezultate în urma muncii lor ar trebui să fie ale statului şi nu ale lor, nu?

Şi în final l-aş fi întrebat care sunt ultimele mari descoperiri în matematici făcute de profesorii din FMI (care profesori au salarii... mari şi nu duc grija pentru ziua de mâine) în ultimii ani. Unii spun că sunt sublime dar că lipsesc cu desăvârşire. Să fim serioşi, nici salariile mari şi nici posibilitatea de a patenta ceva nu sunt motivul pentru care cercetarea românească este la pământ. Sunt alte motive, de unele am auzit, pe altele le-am văzut cu ochii mei în cei şase ani în care am lucrat / studiat în FMI.

Trackback URL for this post:

http://www.voidberg.org/trackback/275

Comments

Post new comment

  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Lines and paragraphs break automatically.
  • You can enable syntax highlighting of source code with the following tags: <code>, <blockcode>. Beside the tag style "<foo>" it is also possible to use "[foo]".

More information about formatting options

CAPTCHA
This question is for testing whether you are a human visitor and to prevent automated spam submissions.